ȘANSĂ uriașă pentru un copil de doi ani care a căzut pe geam de la 12 metri

ȘANSĂ uriașă pentru un copil de doi ani care a căzut pe geam de la 12 metri
Publicat: 03/01/2013, 17:20
Actualizat: 18/05/2015, 17:17

Un copil în vârstă de doi ani din București a scăpat cu viață după ce a căzut de la aproape 12 metri, joi, în timp ce mama lui, potrivit declarațiilor acesteia, se uita în altă parte, scăpându-l din priviri.

„Copilul, în vârstă de doi ani, a căzut de la o înălțime de aproape 12 metri. El a fost adus la Spitalul de Urgență Floreasca. După investigații, medicii au constatat că micuțul are un traumatism cranio -cerebral minor”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca, dr. Bogdan Oprița.

Potrivit medicilor, șansa copilului a fost că a căzut pe niște perne puse la aerisit pe un aparatul de aer condiționat aflat la un etaj inferior.

Mama copilului a povestit că a întors capul în altă parte, timp în care micuțul a căzut.

După investigații, copilul va fi transferat la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, a mai spus Oprița.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Dezvăluire BOMBĂ despre Traian Băsescu. Ce a făcut fostul președinte al României
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Ce a prezis Neti Sandu pentru Carmen Tănase și s-a adeverit în timp: ”De acolo...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Țesutul cerebral înghețat a fost „readus la viață” printr-o nouă metodă
×